Depărtătorul de coaste (Ziua 21)

Când zgomotele nopții adorm pe la colțuri

și stelele-și deschid ochii pe cer,

când noaptea adâncă zboară în fluturi

și luna se-învelește-n mister,

când șoapta se topește pe pleoape

și ochii se-întorc înspre mine

atunci iau depărtătorul de coaste

și-încep să te caut pe tine.

Bisturiul îmi mângâie pielea,

e rece și-l simt cum dansează;

un gând și-un fior pulsează sub ea,

mi-e frică, dar nu mai contează

căci firul cel roșu se înnoadă deja

cu toate cuvintele mute

și simțurile toate încep a plonja

printre fantasme cu zâmbete slute.

Carnea-și desface fibrele moi

și din vene țâșnesc mii petale,

promisiuni legate cu panglici în noi,

clipe aproape banale,

toate-s ascunse, toate le port

comori îngropate-n artere,

iubiri între coastele înălțate a fort,

doruri ce stau, santinele.

Și-acolo închis în clepsidra de trup,

captiv într-un suflet-căuș,

clipe se nasc, clipe se rup,

toate în dans jucăuș.

Tu rămâi suspendat între două tăceri,

plămânii îmi umpli cu stele,

mereu împreună, niciodată stingheri...

te port între coastele mele.

* Coastele lor, depărtate, în tabel la Psi *